Ligia Olănescu-Rizea – sociolog – Curierul de Vâlcea – 27.03.1996

… expresie a unei viziuni plastice a simbiozei dintre Eul Creator şi Cosmosul care îl învăluie, pictura lui Gheorghe Dican se decodifică prin dialogul culorilor, transmiţând către receptor pendularea spiritului între starea de echilibru şi haosul ca stare de început şi sfârşit în ordinea lumii.

Bucuria şi frământarea momentului unic al creaţiei migrează cu sinceritate către privitor, solicitând receptorului o raportare, la rândul său, sinceră şi eliberată de prejudecăţi.

Citit astfel, mesajul pe care îl încheagă expoziţia în ansamblu său transferă culorii virtuţile conceptului, instaurând o comunicare pentru care substratul necesar şi suficient este sensibilitatea …

Laurențiu Ene – muzeograf – Ziarul “Orizont” – 06.04.1984

Lucrările lui Gheorghe Nicolae Dican se supun unui rigorism programatic, unui bizantinism nu lipsit de muzicalitate, care practică perspectiva inversă, secţiunea de aur şi eliberează paleta de culorile teroase în favoarea celor care compun spectrul solar.

La Gheorghe Nicolae Dican demersul este teoretic, vizând adevărul, esenţa realităţii, dincolo de coaja aparenţelor. Elaborarea se face la “rece”, munca artistului este asiduă şi se supune disciplinat unei gramatici cromatice şi compoziţionale care ameninţă sa devină despotică. Dar, la capătul acestui drum, ceea ce se întrevede nu este adevărul, ci binele. Această senzaţie inefabilă, intraductibilă în formule, este nu numai expresia unui temperament artistic deosebit, dar şi răsplata unui travaliu maxim pus în slujba cunoaşterii.

Iulia Mesea – Catalogul Salonului Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu – 2020

„Creația lui Gheorghe Dican, artist reprezentativ, cu un loc bine marcat în peisajul artei contemporane românești, se impune prin conceptualizarea elevată, prin puritatea şi forţa expresiei plastice. În Compoziția pregătită pentru această expoziție, pictorul păstrează strălucitoarea expresivitate stilistică, iar ritmului compozițional îi imprimă o mai adâncă gravitate prin conflictele declanșate de geometriile planurilor sacadate. Față de creația anilor trecuți, această lucrare mărturisește anumite modificări ale opțiunilor coloristice, care glisează înspre intensități sporite, confirmând corespondențele cu substanța neoexpresionismului liric abstract. Negrul registrului superior evidențiază spectacolul cromatic, mai provocator parcă, în compozițiile anului 2020. Inserția delicată a griului sub forma traseului unei diagrame, pulsează firav ritmul interior al unei speranțe sau al unor conținuturi ce se pierd, se sting lent, lăsând loc elementelor de pământ și de foc.”

Iulia Mesea – „Arta anului 2020 la Salonul Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu”, catalogul Salonului Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu, 2020

Ion Parhon – critic de artă – “Scrisul românesc” – nr. 1-2, 2007

Unul dintre cei mai înzestraţi şi mai prolifici artişti ai filialei U.A.P. din Rm. Vâlcea, domnul Gheorghe Dican, prezent nu cu mult timp în urmă într-o expoziţie colectivă a filialei la Galeria bucureşteană „Apollo”, revine acum în capitală prin câteva lucrări expuse în salonul de la parterul Hotelului Athenee Palace Hilton. Ele dau seama de forţa expresivă a picturii sale, în care realul este reconsiderat în imagini ivite din simţirea şi fantezia artistului, ca o îngemănare între concretul naturii şi abstractul acestei percepţii de o remarcabilă individualitate. Creaţia aceasta “deconspirată” chiar şi din titluri ca Nervi de seară ori Galben vertical, impresionează din start prin voluptatea şi vitalitatea cromaticii, printr-un ingenios şi provocator dialog între albastru, galben şi verde, sau între brun, albastru şi alb, pe fundalul căruia se interpun puternice impulsuri ale roşului şi ale negrului, totul respirând o muzicalitate mai puţin poetică, meditativă, ci mai ales tensionată, gravă, interogativă. Circumscrisă unui “perpetuu gestual”, cum aminteşte criticul Corneliu Antim într-un caiet-program dedicat mai multor artişti vâlceni, această pictură a trăirilor însufleţite de o rară vervă imaginativă conferă însă abstractului o binevenită energie emoţională, deschizându-i calea spre sufletul şi satisfacţia privitorilor.

Iolanda Malamen – Luceafărul de dimineață – nr. 2, 2022

Gheorghe Dican, unul dintre cei mai vizibili şi mai proteici artişti români ai momentului, s-a născut în 1960, în comuna Cernişoara, judeţul Vâlcea. Este licenţiat al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design (2008). În 2014, îşi susţine doctoratul în cadrul aceleiaşi universităţi. Din 1992 este preşedintele Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România iar, din 2016, vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România.

A curatoriat peste 100 de expoziţii de artă. Începând cu 1989, colaborează la diverse reviste cu articole şi grafică. Ilustrează cărţi pentru copii, volume de versuri, coperte. În acelaşi timp, Gheorghe Dican este muzeograf la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, precum şi autor sau coautor al unor importante proiecte artistice.

În 2003-2004, realizează vitraliul-cupolă al Bibliotecii Judeţene Vâlcea. World Record Academy (Academia Recordurilor Mondiale) din America a certificat acum doi ani că această lucrare, Facerea Lumii, e cel mai mare vitraliu sub formă de cupolă din lume. Vitraliul, construit la 30 m înălţime de la baza construcţiei, e alcătuit din 86 de module aşezate pe o suprafaţă de 142 mp. Sticla colorată e executată manual, cu armătura de plumb folosită în tehnica vitraliului clasic.

Gheorghe Dican are la activ câteva zeci de expoziţii personale şi numeroase participări la expoziţii de grup în ţară: Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Sibiu, Alba Iulia, Focşani, Bacău, Târgu Jiu, Craiova, Deva, Câmpulung Muscel, Piteşti, Timişoara, Baia Mare, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Târgu Mureş, Arad, Satu Mureş, Buzău, Reşiţa, Braşov ş.a.m.d. În afara ţării: Bruxelles (Belgia), Varna (Bulgaria), Chişinău (Republica Moldova), Roma, Milano, Torino, Liguria (Italia), Paris (Franţa), Utrecht (Olanda), Kromeriz (Cehia), Straubing (Germania) etc. Lucrări semnate de Gheorghe Dican se află în muzee, colecţii de stat şi particulare din: România, Republica Moldova, Suedia, Ungaria, Olanda, Franţa, Italia, Rusia, Anglia, Elveţia, SUA, Belgia, Canada, Serbia ş.a.m.d. Operele lui au fost răsplătite cu premii şi distincţii importante (selecţie): 2019 – Diploma de Merit acordată de Uniunea Artiştilor Plastici din Bulgaria; Premiul Paul Hariss acordat de Fundaţia Rotary International; 2018 – Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Gala Baia Mare; 2017 – Diploma de Excelenţă a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din România; Diploma de Excelenţă acordată de TVR Craiova; Marele Premiu la Bienala Naţională de Artă Contemporană Aegyssus de la Tulcea; Premiul de Excelenţă al Bienalei Internaţionale de Artă Meeting Point de la Arad; 2009 – Premiul Corneliu Baba acordat de Salonul Anual al Filialei Alba Uniunea Artiştilor Plastici din România; 2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor acordat de Preşedintele României.

Posibilităţile de reflectare a emoţiei pure presupun pentru Gheorghe Dican o mare libertate şi o cunoaştere îndelungată a formelor existente în natură. Neîntâlnind obstacole în construcţiile pe care le propune şi necedându-i întru totul formalului, dar comunicând emergent afectul şi spiritualul, pictura lui aspiră către armonie, această constantă organică a artei. Abstractizarea nu se opune radical formelor; se observă însă lesne dorinţa artistului de a interveni asupra obiectelor existente până la înregistrarea unei pierderi evanescente a funcţiei lor.

Aşadar, la Dican abstractul înseamnă forme active în mişcare. Comunicarea imaginilor pline de aer şi de lumină, în care punctele de plecare nu rătăcesc niciodată într-o derivă estetică, sunt ţesături multiple şi clare ale unei morfologii complexe. După ce aprofundează şi explorează, pictorul îşi revendică suprafeţele într-o gestică menită să lasă semne vizuale intense. Asistăm la frângeri, răsfrângeri, articulări şi dezarticulări, o gestualitate fără agresivităţi, un univers lipsit de extrovertiri anarhice. Procesul imaginativ nu se desfăşoară ca o transcriere automată a elanurilor, ci ca o eliberare de formele care ar putea să limiteze viziunea. Emoţionalul concentrează intensităţi vitale de forme şi de culori, creând o citire dinamică, departe de canoane. Mâna de excelent desenator glisează ferm şi radical.

De cele mai multe ori, artistul nu înlocuieşte definitiv obiectul, ci îi conferă noi valori elocvente contururilor sale. Gestualismul, invocat cu predilecţie de critici, nu a năruit limbajul şi nici subiectivitatea viziunii prin clocotul unui sistem de exuberanţe şi clasificări de simboluri. El nu şterge din memorie voinţa formelor, îndreptându-le spre experienţe spirituale. Vocabularul plastic al lui Gheorghe Dican evocă fără efort estomparea obiectuală printr-o meditaţie asupra mobilităţii actului creator. Devenirea obiectelor trebuie explorată fără vehemenţă şi fără dizarmonii oprimante. Caracterul formelor are de cele mai multe ori un puls contagios, reprezentând în sine organisme vii şi dovedind imposibilitatea unui dezacord între real şi abstract.

Lirismul organic al lucrărilor şi alianţele dintre materie şi culoare captivează atenţia privitorului. Extrema abstractizare nu face parte din genetica acestei picturi, artistul raportându-se lucid la osatura şi ritmurile lumii. Limbajul pictural, marcat atât de cubism, cât şi de concentrări sau purităţi cromatice, conţine aşadar ritmuri şi muzici din spaţiul real. Întregul sistem de elanuri revelează de aceea structuri şi nuanţări determinate de imperativele sensibilităţii noastre. Detaliul are ceva spontan şi grav, fiind supus tensiunilor şi mutaţiilor.

Distrugerea formelor nu îl preocupă prin urmare pe artist, materia lui bogată tinzând să încorporeze spaţiul şi să le dea cromaticilor calităţi ieşite din comun. Pornind de la lumea reală, găsind corespondenţe esenţiale între aceasta şi construirea planurilor convertite-n forme pure, Gheorghe Dican ştie că materia picturală trebuie să aibă durată şi limpezime. Elementele, ritmate, sunt scăldate puternic în albastruri strălucitoare, oranjuri şi galbenuri criante, roşuri fastuoase, verzuri electrice, galbenuri şi ocruri calde, armonii de alb ş.a.m.d.     Naturile moarte şi peisajele, cu planurile lor îngroşate şi schematizarea volumelor printr-o aparentă neglijare a decupajelor, nu sacrifică nimic din claritatea funcţională a imaginarului. Structura formelor şi volumelor (vase de flori, sticle, iarbă, copaci) dă sentimentul unei descifrabile alchimii, materia părând că include natura ca pe o saturaţie a realului. De aceea, clasificarea unei asemenea picturi este relativă din perspectiva unor aparenţe imediate. Recunoscând echilibrul, dar şi sentimentul unui spaţiu spiritual devenit mediu natural, privitorul înţelege perfect obiectul pus în mişcat de abstract.

Nu este o pictură de clocot emoţional, dar nici una de ataraxie formală. Este o pictură străbătută de esenţe vizibile, în care limbajul cu multe sonuri expresioniste se îmbină cu imagini non-figurative sau cu cele ale unui figurativ energic, spontan, detensionat, care se îndepărtează de convenţii şi asceze.

Voinţa auctorială şi cea misterioasă a picturii se întâlnesc într-un repertoriu gestual al semnelor, formelor şi culorilor. Artistul lucrează îndeosebi pe suprafeţe mari, în tehnici mixte sau acrilic pe pânză.

Gheorghe Dican este unul dintre rarii creatori a căror generozitate şi disponibilitate spirituală şi emoţională guvernează marea aventură a artei, infuzând-o cu autonomie şi hrănind-o din natura înconjurătoare. Artistul reuşeşte să privească în jur, eliberat de prejudecăţi şi cazne, pentru ca emoţia pe care o transmite să fie cât mai uşor de perceput.

Ioana Ene – muzeograf – ”Viaţa Vâlcii” – 08.01.2010

Temperament artistic puternic, evoluând  la graniţa dintre figurativ şi abstracţie, sub semnul unor căutări neoexpresioniste din pictura românească, Gheorghe Dican a construit, de-a lungul  a trei decenii de activitate, o artă pur picturală cu un caracter foarte personal,  punând în evidenţă calităţile sale remarcabile de colorist.

Artistul se exprimă într-un stil  impetuos, dinamic, fiind atras de notaţiile  trasate rapid, care  însufleţesc şi animă  materia  colorată,   prin generozitatea gesturilor  spontane care descind din comportamentul gestualist. Încărcată de un influx de energie, pasta se aglomerează pe suprafaţa pânzei în straturi succesive, dense, care se convulsionează, mereu reînnoite sub fulgerarea de tuşe colorate care se întreţes continuu.

Această frământare a materiei era însoţită în primele sale lucrări de un sentiment dramatic, de o nelinişte lăuntrică, sugerate în culori eliberate de orice reprezentare şi în armonii sobre de brun, verde, ocru, rar traversate de accente luminoase.

Dar curând arta lui Gheorghe Dican s-a extins, câştigând în supleţe şi în libertate de exprimare, iar artistul a descoperit forţa explozivă şi strălucirea culorilor pure, saturate care îşi etalează bogăţiile profunde, filtrate prin  elanul copleşitor al trăirii şi al sensibilităţii sale.

Culoarea, mijlocul esenţial de exprimare, este etalată omogen,  în pete şi în planuri largi, care se apropie şi se întrepătrund în palpitarea şi în mişcarea lor sonoră, coexistând  în raporturi contrastante şi în relaţii de complementaritate. Posedând o îndemânare prodigioasă în mânuirea culorii, pictorul  stăpâneşte game complexe cu dominante valorice luminoase şi tonalităţi calde, de incandescentă expansivitate solară, preferând efectele senzoriale de roşu, galben, portocaliu,  dar obţine vibraţii armonice  şi din  asocierea de culori reci, cu durităţi şi sclipiri metalice, albastru şi verde, străbătute de impulsuri puternice de negru sau de alb, care  încorporează prezenţa şi plenitudinea senzorială.

Picturalitatea suprafeţei este în deplin consens cu ritmul dezlănţuit al grafismelor care circulă în imagine, permiţând stabilirea de puncte de comunicare şi legând între ele elementele  compoziţiei într-un continuum indisolubil, care fuzionează universul fizic cu cel sufletesc. Suplă sau cu voite rigidităţi, această scriitură fluidă cu pulsaţie spaţială dă vitalitate invenţiei impunând direcţii coordonatoare şi echilibrând raporturile de culoare şi forme, o modalitate specifică de înţelegere şi cuprindere a întinderilor vaste ale cunoaşterii.

Pentru a evita impresia de destrămare care ameninţă necontenit ansamblul tabloului, culoarea este aplicată cu tuşe prelungi care menţin permanenţa unor configuraţii formale structurate.  Fixată în esenţa ei vizual simbolică,  de mare pregnanţă şi putere de evocare, această lume de forme  care se încheagă într-un spaţiu plastic imens, nemărginit, reprezintă  trimiteri  la ideea de permanenţă şi stabilitate fiind revelatoare pentru faptul că arta lui Gheorghe Dican,  prin predispoziţia spontană a temperamentului său, este vie, referindu-se mereu la natură  şi funcţionează plină de armoniile lumii exterioare,  cu osatura prezenţelor concret senzoriale  şi cu ritmul complex al prezenţelor direct vizibile, în  devenire şi mişcare. În această forţă biruitoare de vitalitate se descarcă şi se domolesc toate contrariile, toate tensiunile dintre senzaţie, emoţie  şi  gând.

Prin ritmică  şi prin asocierea de intensităţi cromatice compartimentate cu ajutorul contururilor se naşte o stranie concordanţă între concepţia picturală bidimensională a lui Gheorghe Dican şi exigenţele tehnicii  vitraliului de care artistul s-a preocupat în faza cea mai recentă a creaţiei sale. Accentuarea efectelor de lumină şi de armonie muzicală a sclipirilor colorate transfigurează atmosfera tablourilor şi le conferă o expresivitate senină.  Aspirând să  ne comunice  cu elocvenţă mesajul, opera lui Gh. Dican  apare ca o împlinire şi ca o delectare.

Ioan Szekernyés – critic de artă – Eveniment artistic extraordinar – Grupul OKTO (timișoreni.ro) – 20.04.2017

… Unul dintre cei mai vizibili, mai originali şi mai bine cotaţi pictori români din generaţia care a ajuns acum la ceasul deplinei expresivităţi stilistice şi maturităţi creatoare” pictorul Gheorghe Dican, începând din 1990 până în prezent este muzeograf la Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoteanu” din Râmnicu.Valcea, iar din 1992 tot până în prezent este preşedintele Filialei Rm. Vâlcea a UAPR. Din 2017 este vicepreşedintele pentru tetitoriu al Consiliului naţional al UAPR. În artă şi a susţinut licenţa, apoi doctoratul la Facultatea de arte şi design din Timişoara.

Ca Pictor, s-a remarcat ca adept al neoexpresivismului gestualist, plasat între figurativism şi abstract, între „intuiţie şi reflecţie”. Recurge la un cromatism puternic, deosebit de intens şi sugestiv. „Despre Gheorghe Dican se mai poate spune, fără teama de a greşi, că este un colorist excepţional înzestrat care a introdus într-o formulă de compunere abstractă concreteţea senzuală şi palpabilitatea rafinată a acelui veritabil spectacol cromatic ce caracterizează încă o parte a picturii româneşti contemporane, şi anume aceea care descinde din Grigorescu, Tonitza şi Luchian.

Într-adevăr, artistul acordă culorii o importanţă primordială, fiind preocupat nu numai de compunerea unei palete care să corespundă şi să răspundă, totodată, cu promptitudine tuturor intenţiilor sale ce urmează să se materializeze pe pânză, ci şi de studiul unor efecte cromatice deosebite rezultate din interacţiunea luminii cu unele medii speciale. Aşa a ajuns să fie interesat de sticla colorată, de proprietăţile luminii emergente asociate acesteia şi, evident, de tehnica vitraliului” – a remarcat şi a subliniat criticul de artă Corneliu Ostahie.

Ioan Iovan

De la început, în caracterizarea pictorului, important este să se consemneze faptul că a parcurs și a absolvit Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și că este vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, date care, cum este de așteptat, se suprapun identității artistice și calității efective a operei. Gheorghe Dican o pictură abstracționist expresionistă de ordin liric, tonică, în care se remarcă suprafața picturală caleidoscopică, dinamica și mișcarea culorilor, culori fierbinți aflate în clocot. Imagistica apare din acumulare cromatică și avansează în siguranță o imagine dens populată în culoare. În configurațiile spontane și aleatorii, fortuite ca realizare, ca execuție predomină petele însoțite, pentru complexitate, de urmele liniare ale gesticii. Acțiunea tașistă, împletită cu cea gestualistă, are drept rezultat o benefică plurivalență în vederea receptării cu forme spontane ca statut artistic. Sunt imagini care, ca intenționalitate, se vor întâi nonfigurative, cu rolul prim jucat de petele cromatice și cu cel secund de subliniere dat de traseele liniilor, la fel de libere, de abstracte.

Dar, în mod firesc, imaginea nu poate rămâne strict abstractă, pentru că nimic nnu o poate opri și nimic nu poate opri gândul și imaginația să alunece spre a descoperi ceva figurativ, ca atunci când privim norii de pe cer. Astfel că imaginile din pictura lui Gheorghe Dican par să fie un fel de hărți, un fel de priviri de sus, din avion, închegând astfel sensul peisagistic. Este la îndemână ca abstracționismul lui să alunece în peisaj. Cu toate formele, cu toate culorile și liniile trasate, este posibil să fie un peisaj întins, de șes, vara, în plin soare, de pajiște înflorită, de pământ cultivat și parcelat, de drumuri șerpuitoare. Localitățile cromatice, petele intens colorate stau alături, fiind de intensitate aproximativ egală, fără conflict, fără concurență. Împreună fac o imagine armonioasă datorită, tocmai, aceleiași intensități cromatice, egalitate împrumutată de la cea a lucrurilor din întinderile campestre, iar caracterul culorilor împrumutat din diminețile de vară. Perspectiva pare a fi luată din cântecul ciocârliei, din privirea ei de pasăre, căci chiar și structura cromatică a imaginilor are ceva din trilul ciocârliei.

Ca atare, cromatica este bucuros sonoră, structura cromatică evocă pământul verilor văzut de sus, din aer, dar și înțeles în funcție de substanțialitatea fundamentală a aerului care îl învelește, îl îmbracă, plină de luminozitate și transparență. Lumina conținută este cea care dezvăluie formele și culorile, frumusețea lor, la fel cum dezvăluie viziunea optimistă, încrezătoare a acestei picturi. Imaginile poartă în sine starea de bucurie, de exuberanță, deodată cu elanul spiritual și cu tresăltarea sufletească. În ultimă instanță, orice lucrare a lui este peisaj, pentru că acesta, arătând lumea și natura din timpul însorit al verilor, îi este și cel mai propriu suport vizual și cea mai propice viziune pentru pictură. seninătatea aeriană a picturilor lui Gheorghe Dican, stările din ea și ideile sugerate transcriu, de fapt, un mod de a simți lumea și de a o transpune pe pânză. Chiar dacă lumea este în permanentă schimbare, pictura încearcă să o stabilizeze, să o fixeze în cele mai relevante, în cele mai grăitoare ipostaze, în cele mai potrivite sufletului aflat în așteptare. De aceea putem situa pictura acestui artist încrezător sub semn auroral, paradisiac.

Mai trebuie remarcat, de asemenea, în profilarea masculină a acestei picturi, faptul că lasă vast teren lirismului, dar nu admite, sub nici un fel, edulcorarea și calofilia. Lirismul prezent în mod substanțial este de natură să prezinte lumea prin frumusețile ei și pictura prin capacitatea de a exprima convingător câte ceva deosebit din partea de lumină a sufletului. Sunt aceste picturi un fel de elogii aduse lumii și picturii, pentru că rețin ceea ce există în tonalitate însorită aflată pe adevărul că lumea le deține pe toate, depinde ce alegi. Și Gheorghe Dican știe să aleagă ceea ce îl bucură, pentru că, la rândul lui, vrea să bucure prin ceea ce pictează.

Dr. Gudrun-Liane Ittu – Catalogul Salonului Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu – 2020

… Cotat drept important reprezentant al expresionismului liric abstract, Gheorghe Dican a venit la Sibiu cu o Compoziție, prin care demonstrează calitatea lui atât de colorist excepțional, creator de contraste cromatice șocante, cât și maestru al construcțiilor conceptuale alambicate, presărate cu simboluri și semne arhetipale.

Dr. Gudrun-Liane Ittu

„Gânduri pe marginea unui eveniment plastic dintr-un an altfelꓽ Salonul Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu 2020”, catalogul Salonului Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu, 2020

Gheorghe Pantelie – artist plastic – Un punct de vedere (1986)

Expoziţia de pictură a lui Gheorghe N. Dican se impune prin unitatea de stil ce relevă o concepţie clară a felului în care-şi rezolvă ideile folosindu-se fără ostentaţie didactică de limbajul picturii din ce în ce mai complex.

Tânărul autor este convins că pictorul şi pictura sa nu pot sta pe loc în istorie şi că se mişcă firesc o dată cu toate celelalte spre necunoscut. Catalogarea la care s-a recurs prin înscrierea lucrărilor lui Dican în cadrul cubismului orfic al abstracţionistului liric şi al altor orientări artistice nu face decât să ne releve seriozitatea profesională a felului în care sunt asimilate, aici, cu necesitate informaţiile de istorie, teorie sau critică a artei.

Acest bagaj bine treptuit oferă energia necesară construirii unor imagini inedite. Armonia fiecărei lucrări este obţinută prin operaţiile pe care le cere sinteza.

Culorile calde sau reci îşi schimbă raporturile în funcţie de poziţia planurilor, a expresivităţii liniilor şi a părţilor statice sau dinamice din suprafaţa tabloului.

Fiecare lucrare îşi are astfel imaginea sa inconfundabilă. Lucrările expuse nu au nimic din ordinea compoziţională a vechilor tablouri care prin viziunea clar-obscurului ne ofereau repere gravitaţionale cu care intram în relaţie în experienţa de zi cu zi.

Volumele şi perspectiva renascentistă sunt înlocuite acum deoarece metamorfozele ce au avut loc în timpul procesului creator au dus la concluzia că planul tabloului naşte numai forme plane, că tenta de culoare îşi are propria sa expresie nefiind, logic, nevoie să fie tulburată de accidente valorice ce pot da naştere perspectivelor fizicale. Fiecare lucrare îşi are propriul ei centru fiind o lume în sine ce îşi etalează toate faţetele fără pericolul de a-şi anula misterul necesar operei de artă.

Dacă picturile lui Dican ar fi privite sub specia decorativului, ar însemna ca privitorul să se înstrăineze de actul receptivităţii.

Plutirea în spaţii metaforice pline de luminozitate se sustrage spaţiului şi timpului fizic, definind trăsătura de bază a spiritualităţii româneşti, aceasta constituind orbita creatoare pe care se înscrie şi autorul expoziţiei.