Lucrările lui Gheorghe Nicolae Dican se supun unui rigorism programatic, unui bizantinism nu lipsit de muzicalitate, care practică perspectiva inversă, secţiunea de aur şi eliberează paleta de culorile teroase în favoarea celor care compun spectrul solar.
La Gheorghe Nicolae Dican demersul este teoretic, vizând adevărul, esenţa realităţii, dincolo de coaja aparenţelor. Elaborarea se face la “rece”, munca artistului este asiduă şi se supune disciplinat unei gramatici cromatice şi compoziţionale care ameninţă sa devină despotică. Dar, la capătul acestui drum, ceea ce se întrevede nu este adevărul, ci binele. Această senzaţie inefabilă, intraductibilă în formule, este nu numai expresia unui temperament artistic deosebit, dar şi răsplata unui travaliu maxim pus în slujba cunoaşterii.