Gheorghe Dican, unul dintre cei mai vizibili şi mai proteici artişti români ai momentului, s-a născut în 1960, în comuna Cernişoara, judeţul Vâlcea. Este licenţiat al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design (2008). În 2014, îşi susţine doctoratul în cadrul aceleiaşi universităţi. Din 1992 este preşedintele Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România iar, din 2016, vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România.
A curatoriat peste 100 de expoziţii de artă. Începând cu 1989, colaborează la diverse reviste cu articole şi grafică. Ilustrează cărţi pentru copii, volume de versuri, coperte. În acelaşi timp, Gheorghe Dican este muzeograf la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, precum şi autor sau coautor al unor importante proiecte artistice.
În 2003-2004, realizează vitraliul-cupolă al Bibliotecii Judeţene Vâlcea. World Record Academy (Academia Recordurilor Mondiale) din America a certificat acum doi ani că această lucrare, Facerea Lumii, e cel mai mare vitraliu sub formă de cupolă din lume. Vitraliul, construit la 30 m înălţime de la baza construcţiei, e alcătuit din 86 de module aşezate pe o suprafaţă de 142 mp. Sticla colorată e executată manual, cu armătura de plumb folosită în tehnica vitraliului clasic.
Gheorghe Dican are la activ câteva zeci de expoziţii personale şi numeroase participări la expoziţii de grup în ţară: Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Sibiu, Alba Iulia, Focşani, Bacău, Târgu Jiu, Craiova, Deva, Câmpulung Muscel, Piteşti, Timişoara, Baia Mare, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Târgu Mureş, Arad, Satu Mureş, Buzău, Reşiţa, Braşov ş.a.m.d. În afara ţării: Bruxelles (Belgia), Varna (Bulgaria), Chişinău (Republica Moldova), Roma, Milano, Torino, Liguria (Italia), Paris (Franţa), Utrecht (Olanda), Kromeriz (Cehia), Straubing (Germania) etc. Lucrări semnate de Gheorghe Dican se află în muzee, colecţii de stat şi particulare din: România, Republica Moldova, Suedia, Ungaria, Olanda, Franţa, Italia, Rusia, Anglia, Elveţia, SUA, Belgia, Canada, Serbia ş.a.m.d. Operele lui au fost răsplătite cu premii şi distincţii importante (selecţie): 2019 – Diploma de Merit acordată de Uniunea Artiştilor Plastici din Bulgaria; Premiul Paul Hariss acordat de Fundaţia Rotary International; 2018 – Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Gala Baia Mare; 2017 – Diploma de Excelenţă a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din România; Diploma de Excelenţă acordată de TVR Craiova; Marele Premiu la Bienala Naţională de Artă Contemporană Aegyssus de la Tulcea; Premiul de Excelenţă al Bienalei Internaţionale de Artă Meeting Point de la Arad; 2009 – Premiul Corneliu Baba acordat de Salonul Anual al Filialei Alba Uniunea Artiştilor Plastici din România; 2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor acordat de Preşedintele României.
Posibilităţile de reflectare a emoţiei pure presupun pentru Gheorghe Dican o mare libertate şi o cunoaştere îndelungată a formelor existente în natură. Neîntâlnind obstacole în construcţiile pe care le propune şi necedându-i întru totul formalului, dar comunicând emergent afectul şi spiritualul, pictura lui aspiră către armonie, această constantă organică a artei. Abstractizarea nu se opune radical formelor; se observă însă lesne dorinţa artistului de a interveni asupra obiectelor existente până la înregistrarea unei pierderi evanescente a funcţiei lor.
Aşadar, la Dican abstractul înseamnă forme active în mişcare. Comunicarea imaginilor pline de aer şi de lumină, în care punctele de plecare nu rătăcesc niciodată într-o derivă estetică, sunt ţesături multiple şi clare ale unei morfologii complexe. După ce aprofundează şi explorează, pictorul îşi revendică suprafeţele într-o gestică menită să lasă semne vizuale intense. Asistăm la frângeri, răsfrângeri, articulări şi dezarticulări, o gestualitate fără agresivităţi, un univers lipsit de extrovertiri anarhice. Procesul imaginativ nu se desfăşoară ca o transcriere automată a elanurilor, ci ca o eliberare de formele care ar putea să limiteze viziunea. Emoţionalul concentrează intensităţi vitale de forme şi de culori, creând o citire dinamică, departe de canoane. Mâna de excelent desenator glisează ferm şi radical.
De cele mai multe ori, artistul nu înlocuieşte definitiv obiectul, ci îi conferă noi valori elocvente contururilor sale. Gestualismul, invocat cu predilecţie de critici, nu a năruit limbajul şi nici subiectivitatea viziunii prin clocotul unui sistem de exuberanţe şi clasificări de simboluri. El nu şterge din memorie voinţa formelor, îndreptându-le spre experienţe spirituale. Vocabularul plastic al lui Gheorghe Dican evocă fără efort estomparea obiectuală printr-o meditaţie asupra mobilităţii actului creator. Devenirea obiectelor trebuie explorată fără vehemenţă şi fără dizarmonii oprimante. Caracterul formelor are de cele mai multe ori un puls contagios, reprezentând în sine organisme vii şi dovedind imposibilitatea unui dezacord între real şi abstract.
Lirismul organic al lucrărilor şi alianţele dintre materie şi culoare captivează atenţia privitorului. Extrema abstractizare nu face parte din genetica acestei picturi, artistul raportându-se lucid la osatura şi ritmurile lumii. Limbajul pictural, marcat atât de cubism, cât şi de concentrări sau purităţi cromatice, conţine aşadar ritmuri şi muzici din spaţiul real. Întregul sistem de elanuri revelează de aceea structuri şi nuanţări determinate de imperativele sensibilităţii noastre. Detaliul are ceva spontan şi grav, fiind supus tensiunilor şi mutaţiilor.
Distrugerea formelor nu îl preocupă prin urmare pe artist, materia lui bogată tinzând să încorporeze spaţiul şi să le dea cromaticilor calităţi ieşite din comun. Pornind de la lumea reală, găsind corespondenţe esenţiale între aceasta şi construirea planurilor convertite-n forme pure, Gheorghe Dican ştie că materia picturală trebuie să aibă durată şi limpezime. Elementele, ritmate, sunt scăldate puternic în albastruri strălucitoare, oranjuri şi galbenuri criante, roşuri fastuoase, verzuri electrice, galbenuri şi ocruri calde, armonii de alb ş.a.m.d. Naturile moarte şi peisajele, cu planurile lor îngroşate şi schematizarea volumelor printr-o aparentă neglijare a decupajelor, nu sacrifică nimic din claritatea funcţională a imaginarului. Structura formelor şi volumelor (vase de flori, sticle, iarbă, copaci) dă sentimentul unei descifrabile alchimii, materia părând că include natura ca pe o saturaţie a realului. De aceea, clasificarea unei asemenea picturi este relativă din perspectiva unor aparenţe imediate. Recunoscând echilibrul, dar şi sentimentul unui spaţiu spiritual devenit mediu natural, privitorul înţelege perfect obiectul pus în mişcat de abstract.
Nu este o pictură de clocot emoţional, dar nici una de ataraxie formală. Este o pictură străbătută de esenţe vizibile, în care limbajul cu multe sonuri expresioniste se îmbină cu imagini non-figurative sau cu cele ale unui figurativ energic, spontan, detensionat, care se îndepărtează de convenţii şi asceze.
Voinţa auctorială şi cea misterioasă a picturii se întâlnesc într-un repertoriu gestual al semnelor, formelor şi culorilor. Artistul lucrează îndeosebi pe suprafeţe mari, în tehnici mixte sau acrilic pe pânză.
Gheorghe Dican este unul dintre rarii creatori a căror generozitate şi disponibilitate spirituală şi emoţională guvernează marea aventură a artei, infuzând-o cu autonomie şi hrănind-o din natura înconjurătoare. Artistul reuşeşte să privească în jur, eliberat de prejudecăţi şi cazne, pentru ca emoţia pe care o transmite să fie cât mai uşor de perceput.