Pânzele lui Gheorghe Dican sunt rezultatul unor exteriorizări impulsive, al unor momente de maximă tensiune interioară, când necesitatea “eliberării” se manifestă în descătuşări de o gestualitate spontană, salvată, însă, de facilitatea ce ameninţă adesea un asemenea tip de expresie datorită nu atât harului său înnăscut pentru culoare, cât mai ales inteligenţei sale artistice.

Seria de tuşe în nuanţe adesea extrem de apropiate, alteori într-un puternic contrast, puse din aproape în aproape, relaţionându-se reciproc cu o minuţioasă precizie, mai mult simţită decât premeditată, creează o reţea cromatică densă, agitată, ce leagă unitar câmpul de senzaţii transpuse. Tabloul devine astfel o dezvoltare uneori sinestezică de nuanţe, dar cel mai adesea o explozie a complementarelor ce asigură coeziunea imaginii.

Practicând un gestualism de tip abstract – aşa cum au fost receptate imaginile sale de majoritatea criticii de specialitate -, Gheorghe Dican îşi cultivă hedonist – cum îl identifică Luiza Barcan – antinomiile spirituale dar şi sentimentale, prin intermediul celor cromatice.

Artistul construieşte o lume dinamică, unde culoarea foarte rar cenzurată de linie creează această senzaţie datorită unor ritmuri ample ale pensulei cu aglomerări de materie şi sugestive treceri dintr-o textură în alta. Această cromatică vie, plină de dramatismul unui început de univers, îţi dă senzaţia unei scurgeri de magmă unde tensiunea interioară este indusă de contrastul cromatic, de diferenţele de impastare ale suprafeţei picturale.

Demersul spiritual, dar şi senzorial, al compoziţiei este accentuat de forţa viscerală cu care artistul reuşeşte să îşi încarce materia colorată. Suntem în faţa unui univers zbuciumat unde invazia pigmenţilor este temperată de aşezările calme ale unor tuşe cu respiraţie largă.

Explozia materiei în încercarea sa de a domina întreaga suprafaţă imprimă un sens dinamic şi expresiv pastei care, în mod evident, ascultă de impulsurile creatorului mai curând decât de libertăţile pe care pictura de la Kandinsky încoace şi le-a adjudecat. Senzaţia atât de pregnantă a disoluţiei sale este însă posibilă – nu trebuie omis acest amănunt – datorită elaborării, dar mai curând a unor intuiţii plastice de mare fineţe.